Ce trebuie să știm despre porozitate?

Hello curlies! 🧡

Toată lumea din jur vorbește despre porozitate, dar foarte puțini știu ce înseamnă cu adevărat ce este aceasta. De aceea suntem noi aici să vă lămurim toate curiozitățile: în ce constă termenul de porozitate, de câte feluri este, cum o puteți afla pe a voastră și mai ales, ce se poate întâmpla dacă folosim produsele nepotrivite. Stay tuned! 🧡

 

Pentru început, ce este porozitatea? 

Porozitatea este teoretic proprietatea părului de a absorbi și de a reține apa. Pentru a înțelege mai bine conceptul de porozitate, îți vom prezenta pe scurt cele 3 straturi din structura firului de păr:  

 

Cuticula: Este cel mai rezistent si protectiv strat, este făcut din cuticule cu keratină mai mici care se suprapun, căpătând aspectul unor solzi; 

Cortexul: Este cel mai gros strat al părului, conține fibre proteinoase ce conferă elasticitate și melanina, care dă culoarea părului; 

Măduva: Este cel mai moale dintre straturi, se află în partea centrală a firului de păr-dacă părul este foarte fin, de multe ori această măduvă lipsește.  

 

Pentru a se menține părul sănătos și hidratat, apa și produsele aplicate trebuie să fie capabile să treacă din cuticulă spre cortex. Așadar, când cuticulele sunt prea apropiate, apa și uleiurile nu pot pătrunde firul foarte ușor și firul nu se poate hidrata corect, iar dacă cuticulele sunt foarte depărtate, părul nu le poate reține și nu poate sta hidratat pentru foarte mult timp.  

 

Contează foarte mult să știi ce porozitate are părul tău deoarece este factorul cel mai important în alegerea produselor din rutină. Când produsele sunt alese corect, buclele stau în cea mai bună formă a lor!  

 

Câte tipuri de porozitate există? 

În funcție de cât de apropiate sau depărtate sunt cuticulele unui fir, există 3 tipuri de porozitate: 

 

  • Porozitate scăzută (low) 

 curls.ro porozitate scazuta cuticula

Este cel mai des întâlnită la părul sănătos, nevopsit sau neîndreptat. Cuticulele firelor sunt foarte apropiate, iar părul nu poate absorbi foarte ușor apa sau produsele aplicate. Unul dintre miturile lumii părului creț este că acest tip de porozitate este considerat nesănătos doar pentru că este uscat, dar de fapt, stratul cuticulei este intact și doar nehidratat corespunzător. 

Cel mai ușor mod de a îngriji bine părul este în timpul spălării, deoarece apa caldă are rolul de a deschide cuticulele și de a lăsa hidratarea să între în fir. Folosește o mască hidratantă o dată pe săptămână și una pe bază de proteine o dată la 3 săptămâni și o să observi o super diferență! Părul va deveni mai catifelat, strălucitor și totodată mai voluminos. În plus, pentru o pătrundere mai intensă a măștii, poți folosi o bonetă termală! 

De asemenea, pentru cele mai bune rezultate, în cazul acestui tip de păr este recomandat pre-poo-ul cu uleiuri ușoare precum jojoba, smochine sau ulei de argan.  

 

Produse de styling necesare părului low-porosity: Alege produse light-weight, bazate pe apă sau pe aloe vera, care se absorb foarte ușor și nu creează build-up precum: Cream-Milks, Creme-Gels, Leave-In-uri sau Geluri ce conțin glicerină.  

 

  • Porozitate normală (medium) 

 curls.ro porozitate normala cuticula

Este prezentă la părul echilibrat, care are puterea de a absorbi și elibera foarte bine umezeala și hidratarea. Cuticula este semi deschisă, ceea ce permite produselor să se absoarbă corect și să se mențină în fir. Acest tip are nevoie de minimul de îngrijire și în general reacționează cel mai bine cu produsele de styling. Cei care dobândesc genetic această porozitate sunt foarte norocoși! 

 

Pentru menținerea firelor în starea lor sănătoasă, îți recomandăm să folosești o dată pe săptămână o mască echilibrată, ce conține atât ingrediente hidratante cât și pe bază de proteină precum cea de la Shea Moisture Manuka Honey & Yoghurt Hydrate + Repair!  

Desigur, dacă părul este tratat chimic sau termic, porozitatea se poate ridica și atunci firul devine mai sensibil. 

 

Produse de styling necesare părului medium-porosity: Fiind foarte versatil, firului  îi face bine orice combinație precum Leave-in + Gel, Leave-In+Cremă, Cremă+Spumă etc. De exemplu, cea mai echilibrată gamă de styling de pe curls.ro este cea de la Curls Blueberry Bliss formată din Leave-In și Jelly, sigur o să îți placă la nebunie! 

 

  • Porozitate ridicată (high) 

  curls.ro porozitate ridicata cuticula

Părul creț cu porozitate ridicată este cel care a fost decolorat, vopsit excesiv sau îndreptat constant. Cuticula firului este foarte ridicată, apărând astfel "găuri" în fir care fac imposibilă reținerea hidratării. De aceea, elasticitatea este foarte scăzută, părul se rupe foarte ușor și până și orice acțiune de zi cu zi poate afecta starea lui. 

Tratamentele întens restructurante pe bază de proteină sunt făcute pentru repararea firelor cu porozitate ridicată, așadar o rutină de îngrijire corectă și atentă are puterea de a restaura sănătatea. Pentru a nu deterioara mecanic firul, îți recomandăm să aplici cu delicatețe produsele, să descurci părul cu balsam/mască în el cu ajutorul unui pieptene cu perii depărtați și să absorbi excesul de apă intr-un tricou moale, de bumbac printr-un scrunching lent.  

De asemenea, pre-poo-ul este util, dar în acest caz uleiurile mai consistente precum cel de ricin, avocado sau cocos sunt cele eficiente.  

 

Produse de styling necesare părului high-porosity: Optează pentru produse care ajută la menținerea hidratării în fir, bogate în uleiuri și nutrienți precum: Leave-In-uri, Sealing-creams și hair-butters. Astfel de produse vor reuși să acopere acele goluri din fir și le vor repara cu timpul! 

 

Cum îmi dau seama ce tip de porozitate am? 

Pentru a afla ce porozitate are părul tău, sunt cunoscute 3 teste pe care le poți face acasă!  

 

  1. Testul în apă 

Pune un fir de păr curat într-un pahar cu apă călduță. După 5 minute, observă unde s-a plasat acesta:  

 

Dacă este deasupra apei porozitatea este scăzută

  • Produsele au tendința de a nu intra în fir; 
  • Părul se umezește complet destul de greu;  
  • Timpul de uscare este de obicei foarte lung. 

 

Dacă firul este la mijloc este normală-medie:

  • Se usucă relativ repede; 
  • Buclele arată și se simt sănătoase, strălucitoare; 
  • Buclele rezistă până la următorul wash-day.

 

 Dacă firul s-a dus până jos este ridicată:

curls.ro porozitate ridicata pahar

  • Apa și produsele de styling sunt foarte repede absorbite de fir; 
  • Buclele sunt fragile și nedefinite, se rup foarte ușor; 
  • Părul se usucă foarte repede. 

     

    2.Observarea absorbției apei în fire 

    Într-o sticlă cu pulverizator, adaugă apă călduță și aplic-o de-a lungul firelor.  

    Dacă apa stă pe fire, porozitatea este scăzută, dacă se absoarbe relativ repede e medie, iar dacă se absoarbe instant este ridicată. 

     

    3.Simțirea "nodurilor" în fir   

    Ia un fir dintr-o buclă în degete și treci de-a lungul lui de la vârf spre rădăcină. Dacă simți ceva “obstacole” pe drum, cuticulele sunt ridicate și porozitatea este mare, iar dacă drumul este lin, aceasta este medie-scăzută.  

     

    Ultra hidratarea sau ultra-proteinarea firului:  

    Aceste două afecțiuni ale părului sunt în general cauzate de folosirea produselor nepotrivite pentru o lungă durată de timp. Nu-ți face griji, te ajutăm să previi aceste două situații și în cazul în care te confrunți deja cu ele, să le tratezi! <3 

     

    Ultra hidratarea (care duce la Hygral Fatigue): 

    Apare din cauza extra-folosirii produselor pe bază de apă, glicerină și alte ingrediente hidratante fără a le alterna din când în când și cu produse ce conțin proteine.  

    Îți dai seama că ai hidratat prea mult părul atunci când: 

    •  Este foarte moale, buclele nu se mai formează; 
    • Buclele nu țin mai mult de 1-2 zile; 
    •  Părul are o textură gumoasă când este ud.  

    Pentru a testa dacă firele sunt în acest stadiu, verifică-le elasticitatea. Dacă acestea în loc să se întoarcă la starea inițială continuă să se întindă din ce în se mai mult până se rup, atunci garantat au nevoie de mai multă iubire din partea proteinelor.  

    Hygral Fatigue- Este o hidratare excesivă extinsă, formată în mult timp, care se repară mult mai greu și în unele cazuri este netratabilă. Această afecțiune presupune o sensibilizare internă a firului din cauza hidratării excesive care intră și iese din fir.   

    Pentru a preveni și trata atât Hidratarea excesivă cât și Hygral Fatigue, poți integra în rutină următorii pași: 

    • Tratamente cu proteină o dată pe lună pentru prevenire, 2-3 săptămâni în cazul tratării; 
    • Clarifiază părul cu un șampon potrivit (ex: As I Am Curl Clarity Shampoo); 
    • Pre-poo cu uleiuri precum cel de avocado; 
    • Alege să stai cu balsamul pe părul umed doar cât este indicat pe etichetă; 
    • Ține părul cât mai puțin timp umed și usucă-l treptat, cu viteză medie și căldură medie; 
    • Nu adormi cu măști/tratamente în păr. 

      

    Ultra-proteinarea: 

    În acest caz, poți intui deja ce produse cauzează această afecțiune: cele prea bogate în proteine! 

    Tratamentele cu keratină și alte proteine vegetale sunt minunate și foarte eficiente, dar dacă toate produsele din rutină conțin aceste ingrediente părul se afundă în ele și se sensibilizează. 

    De aceea se manifestă prin: 

    • Elasticitate foarte mică, firele se rup instant; 
    •  Părul capătă o textură sârmoasă; 
    • Buclele iși pierd strălucirea. 

     

    Pentru a preveni și trata proteinarea excesivă, poți incorpora în rutină următorii pași: 

    • Folosește măști hidratante ( ex Shea Moisture Intensive Hydration Hair Masque ) 
    • Clarifiază gentil părul cu un șampon (ex: Bounce Curl Clarifying Shampoo ) 
    • Folosește un co-wash hidratant; 
    • Alege produse de styling echilibrate. 
    • Încearcă să eviți uleiul de cocos, deoarece acesta are rolul de a menține proteinele în fir.  

     

    Final Note 

    Așadar, precum în orice situație de zi cu zi, echilibrul este cel care menține situațiile sub control! Oricare ar fi porozitatea firului tău de par, concentrează-te pe produsele din categoriile dedicate și nu uita să le alternezi din când în când.

    Cele mai bune rezultate ies numai experimentând și descoperind în timp exact de ce are nevoie părul tău. În momentul în care ai descoperit rutina perfectă, iți garantăm că tot timpul investit se va recompensa prin bucle sănătoase, elastice și strălucitoare! 

    Scrie-ne părerea ta sau întreabă-ne!

    Toate commenturile sunt moderate înainte de a fi publicate